Sinceră să fiu nu a fost tocmai ușor să aleg prima carte despre care să îți povestesc. Pentru că am o listă enormă pe care vreau să o împart cu tine și nu vreau sa creez involuntar o ierarhie între cărți. Cred sincer că fiecare carte este o călătorie și din fiecare avem de învățat.

Oamenii Copacilor – Venerarea Copacilor în Nordul Indiei de David L. Haberman este o carte pe care cu greu am reușit să o las din mână. Poate și pentru că am citit-o cu puțin timp înainte de aventura noastră în India. Nu pot spune că auzisem de ea și că am ținut morțiș să o citesc. Pur și simplu am intrat pe sfântul Amazon în căutarea unei cărți despre copaci. Voiam să văd dacă găsesc ceva non-științific și ușor de citit despre copaci. Am ales Oamenii Copacilor pentru că m-a atras titlul și pentru că eram curioasă cu ce se „mănâncă” mai exact venerarea copacilor în India.

Copaci Venerare India Varanasi

Un copac sfânt în Varanasi

Trebuie să recunosc că am rămas fixată pe copaci și pe relația om-copac de când am fost în Thailanda. Pentru că acolo am văzut prima oară copaci îmbrăcați în pânze colorate, înconjurați cu mai multe rânduri de ață, copaci cărora li se acordă același respect ca unei ființe divine. Și tot în Thailanda am rămas uimită când unii localnici se adresau copacilor asemenea persoanelor.

Având în vedere cultura și religia mea, (ortodoxă până la nuntă și romano-catolică după) am fost crescută cu ideea comună potrivit căreia copacii sunt lucruri și nu ființe, nu persoane. Dar sunt religii care consideră copacii drept ființe, le recunosc un suflet, dar și trăiri sau chiar puteri. Să nu crezi că cei care venereză copacii sunt animiști. Nu, pot fi, de exemplu hinduși, budiști, sau jainiști care cred cu tărie în sufletele copacilor și în puterile lor divine. Oamenii Copacilor m-a ajutat să conștientizez mai bine diferențele culturale privind relația om-copac.

 8 Motive pentru care să citești Oamenii Copacilor

  1. Pentru o incursiune în lumea magică a copacilor din nordul Indiei. În limba engleză titlul cărții este un joc de cuvinte atent ales. Cele trei tipuri de copaci considerațe cei mai sfinți în India și asupra cărora se concentrează și subiectul cărții sunt pipalul, banianul și neemul. Pipalul este cel mai important și zeii hinduși iau forma lui. Prin urmare, plecând de la pipal și trecând la people (= oameni în limba engleză), cuvânt cu aceeași pronunție, se surprinde esența întregii cărți; Copaci India Varanasi Oamenii Copacilor
  1. Înveți despre ce înseamnă înconjurarea pipalului
  2. Ai ocazia să tragi cu ochiul în cultura, tradițiile și obiceiurile regăsite în Varanasi, orașul sfânt al Indiei. Aici Haberman a petrecut aproape un an pentru a înțelege secretele venerării copacilor;
  3. Dacă te pregăteși de o escapadă în nordul Indiei, citind această carte te vei familiariza cu ce înseamnă de fapt India spirituală;
  4. Pe lângă venerarea copacilor, Haberman atinge și aspecte ale religiei și filozofiei hinduse. Te ajută să înțelegi elementele esențiale ale hinduismului, te ghidează prin multitudinea de zei și te ajută să îi înțelegi mai bine pe cei mai importanți dintre aceștia;
  5. Dacă ești ca mine un fan al legendelor, poveștilor și miturilor, atunci nu are cum să te dezamăgească;
  6. Nu este o carte încărcată de termeni științifici, nu devine în niciun moment plictisitoare sau repetitivă. E scrisă foarte cursiv și pe înțelesul tuturor;
  7. Dacă iubești copacii ar trebui să ai grijă cu această carte. E foarte posibil să îi privești cu alți ochi după ce o citești, să cauți sa te bucuri mai mult de prezența lor și să apreciezi mai mult câteva minute petrecute sub un copac. Pentru că relația pe care o dezvolți cu un copac nu poate să fie altfel decât benefică și poate să îți aducă liniște sufletească.

Mi-a rămas drag un citat pe care poate ar trebui să îl avem cu toții în minte. Pentru că redă credința potrivit căreia copacii sunt ființe și nu lucruri. Cuvintele aparțin unui indian care venera zilnic un copac din Varanasi:

Acest copac este un om care poate să vorbească și să gândească asemenea nouă. Acest copac vorbește mereu dar pentru că inimile noastre nu sunt curate și sunt pline de impurități, nu putem să îl auzim. Numai oamenii cu inimile curate pot să audă copacul. Aceștia sunt oameni speciali; pot să-l audă.

Disclaimer: Acest articol reprezintă părerea mea proprie despre cartea Oamenii Copacilor scrisă de David L. Haberman și nu a fost influențată de nicio terță parte. Nu am fost rugată sau nu mi s-au oferit beneficii pentru a scrie despre aceasta, doar am ales să scriu despre o carte care mi-a plăcut.